Singura...

          Mă înfioară gândul că sunt doar eu, nimeni altcineva. Pustietatea mă face să cred că am luat-o razna. Nu pot simţi altceva înafară de agonie. Stropii greoi îmi cad pe faţă înspăimântată ... Mă îndepărtez în necunoscut în timp ce vântul îmi adie printre şuviţele scurte şi brunete de păr. În jurul meu erau numai copaci care îmi părea că seamănă a oameni, oameni bătrâni şi supăraţi, mai supăraţi ca mine.
          Atunci, aş fi vrut să mă împrăştii peste tot, aşa cum se împrăştiau stropii de ploaie când îmi atingeau pielea.
          Nici-o şansă...