Mulţimea are cuvântul

        Toată lumea vorbeşte de dragoste. De ce ?
        Pentru că iniţial ar trebui să fie rădăcina "copacului", bază evoluţiei omenirii. Dacă nu stăruim să vorbim despre acest subiect clasic, rădăcina se usucă. Dacă aceasta se usucă, piere şi restul.
        Acum, iubirea e în vârf, cum spune mama. E 'inteleasa' într-un mod superficial. Ce mai contează dacă păleşte? Restul rămâne impecabil. Să rămânem cu acest fals rezultat al raţionamentului oamenilor?

Cap. I - Agonie

Chiar dacă uneori te bagi în seamă cu toate coldanele, te iert. 
Chiar dacă uneori gândurile noastre nu ajung într-un punct comun, tot te iubesc. 
Chiar dacă mirosurile noastre nu se întrepătrund, asta nu înseamnă că nu te doresc. 
         Şi eu, stând să analizez alene toate amănuntele absolute ale existenţei cuvântului "noi", cuget la amintirile plăcute trăite împreună, la toate sentimentele ce mi-au găurit inima şi la toate sentimentele ce mi-au fost petice mai apoi. Te priveam când ne uitam la film, da, acela cu cei doi care se iubeau nespus de mult. Aveai în ochi un punct de strălucire. Ştii, mi se întâmplă des să am deja-vu. Iar atunci când ascultăm muzică şi stăteam în braţele tale, băteai ritmul cu degetele pe piciorul meu şi îţi auzeam contracţiile ritmice ale organului pe care vroiam să-l domin, care credeam atunci că-mi aparţine în întregime. Iar tu, în banalitatea ta, mă iritai cu vorbele "Mai spune ceva..." . 
          Atunci o luam de la capăt, din nou. Mă amăgeam neîntrerupt cu trecerea fiecărui minut în prezenţa ta...doare.