Privindu-te, realizez ca exista fericire, exista portiunea aceea mica din sufletul oricarui om care infloreste de fiecare data cand ni se dilata pupilele, ridicam sprancenele si ondulam buzele crapate la auzul sau vazul lucrurilor minunate din viata ce ni se intampla. Ma indemni prin mimica zambetului sa fiu vesela alaturi de tine, sa ma bucur de nimicurile irelevante intalnite de zi cu zi, sa uit de durerile mele tainute de demult in coltul opus fericirii, sa las petalele sa-l acopere partial ca apoi sa se ofileasca si sa revina amaraciunea.
Iar tu, senin, iti lasai mainile sa danseze pe masa imaginandu-ti pianul din Debussy- Clair de Lune inchipuindu-ti ca imi satisfaci faramiturile placerilor ce mi-au ramas, printre altele, muzica. Sunetele curate ale scarilor albe ce par a fi infinite...
Inganadu-ma cand incep a pali petalele alunecate prin venele ce duc in tot corpul tau, gandindu-ma ca nu te vei schimba niciodata. Vei ramane calm si vei continua sa iti misti degetele intr-un ritm prompt ajungand pe coapsele mele pana la nemarginirile veseliei impreuna si doar asa.
Iubeste-te pe tine insuti, Daphne Rose Kingma
Din primul capitol concluzionez ca multora le este aproape imposibil de a face aceasta realizare,chiar daca nu-si dau seama. Inainte de toate trebuie sa ne iubim pe noi insine si apoi sa invatam sa-i iubim pe altii.
Carte primita de la mama. O recomand oricui !
Mulţimea are cuvântul
Pentru că iniţial ar trebui să fie rădăcina "copacului", bază evoluţiei omenirii. Dacă nu stăruim să vorbim despre acest subiect clasic, rădăcina se usucă. Dacă aceasta se usucă, piere şi restul.
Acum, iubirea e în vârf, cum spune mama. E 'inteleasa' într-un mod superficial. Ce mai contează dacă păleşte? Restul rămâne impecabil. Să rămânem cu acest fals rezultat al raţionamentului oamenilor?
Cap. I - Agonie
Chiar dacă uneori gândurile noastre nu ajung într-un punct comun, tot te iubesc.
Chiar dacă mirosurile noastre nu se întrepătrund, asta nu înseamnă că nu te doresc.
Şi eu, stând să analizez alene toate amănuntele absolute ale existenţei cuvântului "noi", cuget la amintirile plăcute trăite împreună, la toate sentimentele ce mi-au găurit inima şi la toate sentimentele ce mi-au fost petice mai apoi. Te priveam când ne uitam la film, da, acela cu cei doi care se iubeau nespus de mult. Aveai în ochi un punct de strălucire. Ştii, mi se întâmplă des să am deja-vu. Iar atunci când ascultăm muzică şi stăteam în braţele tale, băteai ritmul cu degetele pe piciorul meu şi îţi auzeam contracţiile ritmice ale organului pe care vroiam să-l domin, care credeam atunci că-mi aparţine în întregime. Iar tu, în banalitatea ta, mă iritai cu vorbele "Mai spune ceva..." .
Atunci o luam de la capăt, din nou. Mă amăgeam neîntrerupt cu trecerea fiecărui minut în prezenţa ta...doare.
'11
Întâmpinându-te mirosul puternic de votcă şi energizant din toate părţile, muzică veche şi proastă venind din boxele tipului anonim din suburbiile Timişoarei, fum de la ţigară, parfumuri care mai de care, te ameţeau încetul cu încetul, nu ştiai în ce parte să o iei, să simţi puţin aer proaspăt. Afară erau -10 grade, nu puteai să admiri artificiile de miezul nopţii, îţi îngheţa mâna pe ţigara abia începută, o aruncai cu părere de rău să se stingă la atingerea zăpezii.
Atâta agitaţie te făcea să-ţi doreşti din ce în ce mai mult să fi acasă, la calculator ascultând muzica ta, stând la lumina veiozei şi...scriind. Persoanele din jurul tău se mişcau într-un mod haotic,odios, te pierdeai doar când te uitai în jur. Iar luminile? Puţine dintre ele erau parcă săgeţi aruncate peste tot în sală, îţi era şi frică să te întorci cu faţa la ele că să nu te orbească. Totul a fost de prisos, o seară ca oricare alta, un party obişnuit cu persoane obişnuite şi neinteresante, despre care nu puteam să-mi formez o părere şi sincer, nu am insistat să mă gândesc la asta. O seară cu nimic deosebit faţă de celelalte, pentru mine.
Toată 'distractia' ca să nu se sfârşească cu bine, în a 2-a seară s-a încheiat cu o ' încântătoare' bătaie între nişte oameni vindicativi. In 5 minute nu au mai fost decat 10 oameni in local, cei in cauza. In rest, toti au plecat imediat evitand scandalul.
El, o singură persoană mi-a salvat toată seara cu blândeţea şi delicateţea atingerii lui, ţinându-mă în braţe că pe un prunc ingenuu, supărându-se absurd de fiecare dată când plecam de lângă el.
Şi..cam atât a ţinut tot, două seri interminabile.
Atâta agitaţie te făcea să-ţi doreşti din ce în ce mai mult să fi acasă, la calculator ascultând muzica ta, stând la lumina veiozei şi...scriind. Persoanele din jurul tău se mişcau într-un mod haotic,odios, te pierdeai doar când te uitai în jur. Iar luminile? Puţine dintre ele erau parcă săgeţi aruncate peste tot în sală, îţi era şi frică să te întorci cu faţa la ele că să nu te orbească. Totul a fost de prisos, o seară ca oricare alta, un party obişnuit cu persoane obişnuite şi neinteresante, despre care nu puteam să-mi formez o părere şi sincer, nu am insistat să mă gândesc la asta. O seară cu nimic deosebit faţă de celelalte, pentru mine.
Toată 'distractia' ca să nu se sfârşească cu bine, în a 2-a seară s-a încheiat cu o ' încântătoare' bătaie între nişte oameni vindicativi. In 5 minute nu au mai fost decat 10 oameni in local, cei in cauza. In rest, toti au plecat imediat evitand scandalul.
El, o singură persoană mi-a salvat toată seara cu blândeţea şi delicateţea atingerii lui, ţinându-mă în braţe că pe un prunc ingenuu, supărându-se absurd de fiecare dată când plecam de lângă el.
Şi..cam atât a ţinut tot, două seri interminabile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
