Scrisoare pentru anonimi

Esti singur. Te prefaci uneori ca te ratacesti in ceata care se afla in jurul tau si vezi cum sunt conturate siluetele, entitati false, pe care nu le doresti. Nu vrei sa cunosti, sa simti, sa traiesti, te limitezi la o lume doar a ta, unde toti au aceleasi calitati sau defecte, unde toti sunt la fel. Ai abandonat orice speranta, stiu ca poti mai mult si stiu ca iti doresti. Toti te ignora, insa tu esti unic, tu iti poti schimba lumea ta, doar indrazneste. Mintiti si manipulati vom fii mereu, copilule, dar nu te lasa infrant de slabe deznadejdi, trebuie sa inveti sa te ridici cu cat pari ca te afunzi mai mult. Sunt infinite lucruri de pierdut si de castigat, tu trebuie doar sa castigi si sa inveti ce-ai pierdut. Tu trebuie sa iubesti, sa ierti si sa inveti. Invata-i pe oameni, sunt monstrii anonimi, care in acelasi timp te pot distruge dar iti pot oferi totul, pana la ultimul strop de motivatie. Doar pentru tine. Tu esti o speranta in plus pentru oamenii care inca inteleg, persoanele din jurul tau care te admira si care te incurajeaza ca viata nu e doar existenta. Uneori, te simt cum pleci capul si obosesti sa te mai lupti cu lumea in care parca nu te potrivesti. Stiu. Nu te ascunde, tu esti un suflet si doar ai un trup, nu lasa corpul sa-ti fie gratiile. Invata din orice, culege tot ce-i frumos si ce te bucura, pana si intunericul te va ajuta sa apreciezi lumina. Esti diferit, si daca vei vedea, vei asculta si il vei cauta pe cel la fel ca si tine. Pe orice drum te vei afla, acela va fi drumul tau, cel corect, sa nu uiti. Iubeste totul pentru ca totul se afla in tine si tu,sufletul tau, e infinit. Nu cauta sa fii inteles, incearca sa intelegi.
Ramai singur, doar asa ii vei invata pe restul.

Discretie

As vrea sa nu mai simt, nimic, macar o zi. Cateva ore in care sa fiu indiferenta fata de tot si de toti, mai multe minute doar pt mine, fara sa-mi pese de nimeni. De ce e imposibil ? De ce putem controla totul inafara sentimentelor? Pana la urma ce conteaza, sunt doar un punct insignifiant din tot Universul...o viata conectata de alte vieti. Am obosit sa traiesc, sa ma infrunt zilnic cu oameni care nu inspira decat falsitate, vreau doar liniste...vreau sa evadez, sa ma izolez si poti sa vii cu mine. Doar dorinte, sperante false, din asta am invatat sa traim toti. Suntem prea slabi, sau eu sunt prea slaba.

Apogeu.

Mizerie, intoxicare, fete triste, oameni maniosi si corupti, copii fara copilarie si femei nefericite,nu le mai pot vedea, toate au disparut. Sunt fericita pentru ca am primit sansa la o lume mai buna. Acum pot respira linistita, pot visa fara sa fiu judecata si condamnata si pot iubi.
Esti constient ca poti avea totul si nu ai nimic. Iti doresti atat de multe si nu stii cum sa ajungi sa le ai...iti complici viata cand totul e atat de simplu. As vrea sa pot simtii din nou ca simti, as vrea sa vibreze totul in jurul nostru atunci cand suntem impreuna si sa imi intretii iubirea de care nu am avut parte niciodata. Tu stii...esti acolo mereu, stiu. Nimic nu mai e ca inainte, eu m-am schimbat, tu m-ai schimbat. M-ai invatat ce inseamna sa traiesti corect, nu doar sa supravietuiesti intr-o lume falsa. Mi-as dori sa nu pleci niciodata desi eu iti voi da drumul curand si tu iti vei putea deschide aripile sa zbori spre necunoscut. Ia-ma cu tine!
Nu poti...dorinta ta nu e puternica si eu nu stiu cum sa o alimentez, poate ar trebui. Superficialitatea mea nu poate fi uitata sau iertata si mi-e scarba de tot ce am trait insa regretele sunt de prisos acum. Mi-e teama ca te voi dori si maine, saptamana ce va urma si poate mereu. Mi-e frica de mine, mi-e frica de tine, mi-e frica de viitor. As vrea sa pot descrie ce simt si ce-am simtit dar e imposibil pentru ca starile generate de tine nu le-am mai avut si nici nu le voi mai avea vreodata. Imi lipsesti, chiar daca au trecut doar cateva ore...

Nesiguranta e chinuitoare...insa nu vreau sa ma misc. Inca astept...

XX.

Ma inconjoara tristetea iar fericirea imi suspina la ureche asteptand sa-mi patrunda sufletul. Nu mai este loc. Sunt pierduta intr-un loc de unde nu mai pot reveni niciodata. Am reusit sa ma izolez atat de mult incat nu stiu daca mai vreau sa ma intorc..Simt cum ceva bolnavicios si greu imi roade corpul pe dinauntru, aceea sunt eu, o entitate pe care nu o mai recunosc, e o parte din mine care doreste sa imi ucida orice farama de speranta ca va fi mai bine candva. Dar nu mai vreau, nu mai vreau sa sper, nu mai vreau sa fiu eu cea care trebuie sa fie tot timpul pe drumul cel bun. Mi-e dor de mine..Am uitat sa rad. Poate nu ar trebui sa stie nimeni cine sunt, nu vreau sa mai ranesc nici un om insa... eu sunt ranita. Am fost injunghiata de mii de ori si aripile mi-au fost taiate. Toti putem zbura, toti suntem pasari care plecam dintr-un loc in altul incercand sa ne potrivim in peisaj. Eu nu mai apartin niciunui loc, nu am avut niciodata unul.
Singurul loc unde puteam sa ma adapostesc era inima ta...am crezut ca era doar pentru mine, insa gratiile acum au ruginit si a trebuit sa evadez. Unde am ajuns? Nicaieri. Sunt acolo unde am fost si inainte sa apari tu. Sunt obosita sa mai incerc sa te aduc inapoi la mine, eu...sunt tu. Greutatea pe care o port acum nu mai poate fi inlaturata.
Vreau sa-ti uit vocea, sa nu mai ia chipul oricarui personaj din visele mele. Nu mai vreau sa-ti stiu chipul, pentru ca te vad peste tot... Mirosul pielii, parfumul scump si felul in care stiai sa ma mangai, nu le mai vreau in gand. Odata cu amintirea ta, voi muri si eu.
Intoarce-te la mine.