Ma inconjoara tristetea iar fericirea imi suspina la ureche asteptand sa-mi patrunda sufletul. Nu mai este loc. Sunt pierduta intr-un loc de unde nu mai pot reveni niciodata. Am reusit sa ma izolez atat de mult incat nu stiu daca mai vreau sa ma intorc..Simt cum ceva bolnavicios si greu imi roade corpul pe dinauntru, aceea sunt eu, o entitate pe care nu o mai recunosc, e o parte din mine care doreste sa imi ucida orice farama de speranta ca va fi mai bine candva. Dar nu mai vreau, nu mai vreau sa sper, nu mai vreau sa fiu eu cea care trebuie sa fie tot timpul pe drumul cel bun. Mi-e dor de mine..Am uitat sa rad. Poate nu ar trebui sa stie nimeni cine sunt, nu vreau sa mai ranesc nici un om insa... eu sunt ranita. Am fost injunghiata de mii de ori si aripile mi-au fost taiate. Toti putem zbura, toti suntem pasari care plecam dintr-un loc in altul incercand sa ne potrivim in peisaj. Eu nu mai apartin niciunui loc, nu am avut niciodata unul.
Singurul loc unde puteam sa ma adapostesc era inima ta...am crezut ca era doar pentru mine, insa gratiile acum au ruginit si a trebuit sa evadez. Unde am ajuns? Nicaieri. Sunt acolo unde am fost si inainte sa apari tu. Sunt obosita sa mai incerc sa te aduc inapoi la mine, eu...sunt tu. Greutatea pe care o port acum nu mai poate fi inlaturata.
Vreau sa-ti uit vocea, sa nu mai ia chipul oricarui personaj din visele mele. Nu mai vreau sa-ti stiu chipul, pentru ca te vad peste tot... Mirosul pielii, parfumul scump si felul in care stiai sa ma mangai, nu le mai vreau in gand. Odata cu amintirea ta, voi muri si eu.
Intoarce-te la mine.
