Odată, erau doi bătrâni fericiţi, apoi parcă alunecă în intuneric.. încet...şi în linişte. Apoi, în pământ...tristeţe, oamenii...
Cine sunt ? Entităţi aproape invizibile pentru unii iar pentru tine prea importante. Plânsete.
De ce? Dispar subit, zboară spre lumi imposibil de atins cu gândul. Singurătate, durere apoi uitare. Însă, odată cu uitarea, rămâne un gol imens pe care il umplii apoi cu nimicuri care nu-şi au locul în spaţiul care era atât de deosebit pentru tine.
Cine? Tinerii, bătrânii sau poate mijlocii. Din inconştienţă sau dorinţa de a se afla undeva la înălţime, deasupra tuturor făcând imposibilul. Însă, se pierd pe drumul către fericire. Iluzie şi speranţă...
Infinit
Rămân nemişcată, ca într-un tablou vechi şi banal cu natură moartă şi te privesc. Apoi, îţi spun in gând, lasă-mă să te purific, să te spal pe corp cu toate vorbele şi gesturile urâte. Opreşte-te şi priveşte-mă, analizează-mă şi simte-mi vibraţiile înconjurului meu asemănat poate cu gratiile care mă obligă să nu reacţionez, să nu-mi controlez inima şi creierul, să nu-mi las ochii lăcrimând. Aş vrea să-mi stopez emoţiile, să
încerc să rămân calmă însă numai acest gând mă face să-mi doresc ca secundele în care stau şi îţi privesc trupul gol, să fie ultimele. Am renăscut prin tine, trupul şi sufletu-mi sunt pure acum, lipsite de orice vlagă, aproape inutile. Eşti protectorul meu, îngerul care-mi colorează existenţa. Nu vreau să-ţi dau drumul la aripi niciodată. Rămâi cu mine, să ne bucurăm de eternitate împreună, să zburam unde dorim, în locurile din visele noastre unde eram întodeauna împreună.
Oferă-mi liberatea de a-ţi picta cerul pe care vei zbura, lângă mine.Vreau să fie nori, mulţi nori şi alb...mult alb, albul pur al sufletului tău.
Strigă-mi numele, să-mi răsune vocea ta în cap, strigă-ne pe noi, să răsune în lăuntrii mei şi strigă că mă iubeşti, umple-mi sufletul de extaz.
Acum...sunt un nimic în goliciunea mea, m-ai dezvelit doar din gândurile tale înnăbuşite...Cedează-mi locul din centrul universului tău şi ajută-mă să-ţi descopăr sentimentele nemăriginite.
Nu fi temător, descoperă-ţi trupul în faţa mea şi priveşte-te pentru o clipă în oglinda ochilor mei verzi. Eu, îţi voi da puterea să te vezi aşa cum te văd şi eu, plin de lumină, speriat dar în acelaşi timp încrezător.
Acum, îmi depozitez simţirile într-un colţ al sufletului meu care aşteaptă să fie descoperit, ăsta mi-e începutul. Revin, în postura de tablou. Nu am ramă. Te privesc îndrăzneaţă, fără să-mi pese de posibilul tău contact cu formele-mi goale. Te-aş privi doar pe tine, oprind timpul, la infinit.
încerc să rămân calmă însă numai acest gând mă face să-mi doresc ca secundele în care stau şi îţi privesc trupul gol, să fie ultimele. Am renăscut prin tine, trupul şi sufletu-mi sunt pure acum, lipsite de orice vlagă, aproape inutile. Eşti protectorul meu, îngerul care-mi colorează existenţa. Nu vreau să-ţi dau drumul la aripi niciodată. Rămâi cu mine, să ne bucurăm de eternitate împreună, să zburam unde dorim, în locurile din visele noastre unde eram întodeauna împreună.
Oferă-mi liberatea de a-ţi picta cerul pe care vei zbura, lângă mine.Vreau să fie nori, mulţi nori şi alb...mult alb, albul pur al sufletului tău.
Strigă-mi numele, să-mi răsune vocea ta în cap, strigă-ne pe noi, să răsune în lăuntrii mei şi strigă că mă iubeşti, umple-mi sufletul de extaz.
Acum...sunt un nimic în goliciunea mea, m-ai dezvelit doar din gândurile tale înnăbuşite...Cedează-mi locul din centrul universului tău şi ajută-mă să-ţi descopăr sentimentele nemăriginite.
Nu fi temător, descoperă-ţi trupul în faţa mea şi priveşte-te pentru o clipă în oglinda ochilor mei verzi. Eu, îţi voi da puterea să te vezi aşa cum te văd şi eu, plin de lumină, speriat dar în acelaşi timp încrezător.
Acum, îmi depozitez simţirile într-un colţ al sufletului meu care aşteaptă să fie descoperit, ăsta mi-e începutul. Revin, în postura de tablou. Nu am ramă. Te privesc îndrăzneaţă, fără să-mi pese de posibilul tău contact cu formele-mi goale. Te-aş privi doar pe tine, oprind timpul, la infinit.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
