Prea simplu...

Odată, erau doi bătrâni fericiţi, apoi parcă alunecă în intuneric.. încet...şi în linişte. Apoi, în pământ...tristeţe, oamenii... 
Cine sunt ? Entităţi aproape invizibile pentru unii iar pentru tine prea importante. Plânsete.  
De ce? Dispar subit, zboară spre lumi imposibil de atins cu gândul. Singurătate, durere apoi uitare. Însă, odată cu uitarea, rămâne un gol imens pe care il umplii apoi cu nimicuri care nu-şi au locul în spaţiul care era atât de deosebit pentru tine.  
Cine? Tinerii, bătrânii sau poate mijlocii. Din inconştienţă sau dorinţa de a se afla undeva la înălţime, deasupra tuturor făcând imposibilul. Însă, se pierd pe drumul către fericire. Iluzie şi speranţă...