marturisiri.

Daca as ramane pe scaunul asta in care mi-am pierdut jumatate din timpul meu pentru a-mi enumera in cateva pagini greselile, regretele, reusitele, viata toata probabil ca nu m-as mai ridica, nu m-as limita niciodata doar la un numar de pagini...as scrie la nesfarsit, fiecare detaliu care m-a format, care m-a facut om si femeie. Nu as ignora nici o persoana, chiar daca am "urat-o" in tinereti sau chiar daca m-am dedicat prea mult acesteia. Spun tinereti pentru ca acum simt ca sufletul meu este in viitor undeva...ma simt batrana, fara pofta de un zambet aruncat macar oamenilor de pe strada sau familiei care striga dupa ce trantesc usa "buna dimineata". Ma simt prea uscata ca sa nu imi crape pielea curand si sa cad usor pe pamantul umed pe care l-am adorat sub picioarele goale mereu... Palesc pe zi ce trece si odata cu mine palesc si lucrurile pe care le-am realizat vreodata.
Mereu mi-am plans de mila, daca picam, ramaneam in intuneric, nu puteam nici macar sa deschid ochii sa vad o frantura de lumina, de fericire. Acum, sunt iar acolo, in acelasi loc blestemat in care ma blochez mereu. Nu pot sa vad pe nimeni, ochii imi sunt tulburi de durerea pe care eu am adus-o in inima mea, doar eu sunt responsabila, pentru ca nu am stiut sa aleg drumul mai usor, drumul mai bun. Nu am stiut si nu voi stii "cum era daca..." daca stiam sa pretuiesc tot ce am avut vreodata aproape, daca stiam sa respect, daca invatam sa iubesc.
Stiu ca in sufletul meu se imblanzesc reciproc sentimentele toate, dar nu le-am ales inca, la suprafata apar doar amestecate atat de grav incat am uitat ca am simtit vreodata ceva. Iubirea mea se stinge, dar stiu ca e acolo, ramane ca o lumanare dupa ce i se opreste flacara din ars, cu ceara prelinsa pe ea si pe de-a laturi. Inima mai suiera uneori...ma cheama sa ma regasesc, dar simt ca nu am fost niciodata cu ea.
Sunt egoista, prea egoista ca sa mai cer indurare, sa implor sa fiu iertata si crutata.
Vreau sa traiesc! Vreau sa fiu iubita, sa nu ratez nimic din bucuriile lor.  Ei sunt atat de fericiti ca am impresia ca se prefac de multe ori.
Voi, de ce? Cum sa fiu si eu ca voi? Cum sa iubesc fara sa sufar si fara sa ingenunchez in fata lui dupa respect, dupa un sarut care sa imi invioreze corpul, sa mi se insenineze ochii, sa simt cum parul de pe maini si din crestet mi se ridica si imbratiseaza nestiinta si increderea ca va fii bine.
Draga inima, invata-ma si arata-mi ca e bine sa devin sclava ta, sa imi oferi totul, tot ce mi-a lipsit.
Vreau sa fiu optimista, sa merg pe strada si sa zambesc tuturor fara sa ma mai feresc ca imi vad gura si fata stricata, sa imi las ochii sa patrunda alte priviri si sa imi las mainile sa danseze pe langa corp melodios la fiecare pas pe care il fac.
Imi doresc sa nu mai fur din chicotul fiecaruia si sa-l pun eu fortat pe fata. Vreau sa fiu eu...