Iar si iar...

Şi crezi că nu-mi dau seama că mi-ai făcut cafeaua mai amară decât deobicei, crezi că nu stiu că astăzi ai de lucru până târziu şi nu vom lua cina împreună doar pentru a-mi dovedi încă o dată că vrei să ignori predicile de toate zilele pe care ţi le spun cu atât de multă satisfacere uneori... Te minţi singur de fiecare dată când îmi întorci spatele şi negi cuvântările mele. Te admiri tot timpul pentru cât de puternic şi de posesiv eşti. Te las, te abandonez ca să poţi cădea în gol, în fiecare zi, în fiecare noapte atunci când adormi în celalalt colţ al patului. În fiecare zi faci aceleaşi lucruri, îmi adresezi aceleaşi vorbe...ce s-a schimbat? Întrebarea asta îmi răsună în mintea mea prea lucidă tot timpul când stai şi priveşti parcă dincolo de mine. Îmi ignori verzeala ochilor de frică să nu faci cale întoarsă în inima ta, răstignită acum pe sângele rece care o înconjoară şi în acelaşi timp curge printre cărările care par să devieze de la destinaţie. Am obosit să te mai caut...deşi eşti în faţa mea. M-am săturat să îţi mai aud gândurile la fel cum întrebarile mele s-au săturat să fie de fiecare dată retorice. Ai rămas parcă fără puls, eşti atât de sec, la fel ca şi vinul roşu aprins pe care obişnuiam să-l bem însetaţi în fiecare noapte, îl împărţeam doar noi doi, iar ţie îţi revenea întotdeauna un pahar în plus, pentru că tu eşti bărbatul. Câteodata te invidiez pentru atotputernicia de care vrei să dai dovadă tot timpul, te invidiez pentru ideile tale egoiste şi pentru narcisismul pe care îl subliniezi tot timpul de faţă cu mine.
Şi...continui să caut căldura din înăuntrul tău, este acolo, o pot simţi cum se zbate să spargă zidurile mândriei şi orgoliului. Încă aştept.