Te-am văzut pe tine soare, erai roşu pe margini şi portocaliu în mijloc. Era vară şi tu, mă mângâiai cu razele tale pe picioarele mele goale, acoperite puţin de nisipul rece şi ud. Tu erai al meu Făt- Frumos, pe care îl aşteptam în fiecare dimineaţă să-mi bată uşor cu degetele în geam dar uneori nu apăreai iar când te căutam, frigul îmi străpungea oasele imediat.
Îmi doream să fiu mireasa ta, să fiu pe cer în fiecare zi cu tine, să răsarim şi să apunem deodată, doar aşa aş fi fericită mereu...Vroiam să-ţi declar iubire, ştiam că mă auzi, dar îmi era ruşine...nu vroiam să te întrerup nici măcar pentru câteva secunde, pentru că tu erai lumina. Nu îmi doream să fiu ascultată, vroiam doar să mă vezi, să ştii că exist şi să fii bărbatul la care am visat mereu şi pe care nu l-am cunoscut niciodată. Acel bărbat care te înţelege şi te îmbrăţişează atunci când eşti supărată, ştie motivul, fără să te întrebe. Acel om care recunoaşte când greşeşte şi care te cunoaşte îndeajuns ca să ştie cum să îşi ceară iertare.
Acum mă auzi? Vreau o sărutare cu buzele tale blonde pe umărul meu descoperit...Mă vezi? Priveşte-mă în ochi şi vei şti, mă vei cunoaşte mai bine ca oricine, pentru că îmi deschid sufletul în faţa ta şi te las să-mi descoperi şi cele mai întunecate gânduri. Eşti singurul în care am încredere, tu nu vorbeşti cu nimeni şi nimeni nu vorbeşte cu tine, doar eu. Te iubesc! De ce pe tine? Pentru că-mi luminezi viaţa, mi-o încălzeşti şi tu ştii cel mai bine cum să mă iei în braţe...Învaţă-i pe oameni şi femeilor dă-le din nou speranţă aşa cum mi-ai dat mie. Pentru tine trăiesc, pentru a te vedea iar şi iar in fiecare zi si pentru a-ţi simţi atingerile delicate mereu. Străluceşte mereu, tu ai fost, eşti şi vei fii singurul.
Eu...încă te aştept, în fiecare dimineaţă la fereastra mea să vii şi să-mi mângâi obrajii cu braţele tale fierbinţi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
