De ce suntem atat de nesemnificativi?
De ce o viata poate fi luata de oricine, nu de Dumnezeu?
Chiar daca noi spunem ca Dumnezeu se afla in fiecare dintre noi, avem dreptul sa ne atribuim puterea lui? Daca putem lua o viata,de ce nu am putea da una, de ce nu avem puterea sa facem un lucru bun? Toti oamenii sunt capabili de lucruri mizerabile, haotice, dar putini au binevointa sa faca acel lucru de care sa fie mandri. Multi spun ca Dumnezeu ne-a facut sensibili, delicati, frumosi. Unde a disparut toata sensibilitatea, toata delicatetea si frumusetea atunci cand ranim pe cineva, cand facem cu buna intentie ceva? Ne chinuim sa fim altcineva, sa facem ca viitorul nostru sa se imparta ramuri pe care nici nu le putem stapani. Suntem niste copaci batrani, uscati. Uscati din cauza tuturor lucrurilor pe care ni le provocam noi sau altii. Suntem atat de "destepti" incat credem ca totul ni se cuvine. Ne uram pentru ca nu am fost inzestrati cu calitatile pe care altii le au. Invidiem oamenii fericiti, facandu-i sa regrete ca au ajuns la acel moment.(Nu suntem budisti dar totusi vrem sa ajungem in "Nirvana"!).
Mi-as dori sa primim o lectie care sa ne faca sa intelegem ca doar Unul are tot dreptul in a ne hotari viitorul iar noi sa nu intervenim, in nici un fel.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
