Cine eşti?

Trezeşte-te ... trezeşte-te... se auzea o voce care îmi şoptea la ureche cuvintele acestea...dar eu nu puteam deschide ochii. Visam, visam despre tot. În câteva secunde am simţit că a trecut toată viaţa mea prin creierul blocat parcă. Nu simţeam nimic...Eram lipsită de viaţă, nu mai aveam motiv pentru care să deschid ochii şi să văd culorile din nou, să văd lumina pe care o iubeam atât de mult. Nu îmi mai era frică de întuneric, pentru prima dată când nu îmi era frică să rămân cu ochii închişi, vroiam să rămân în lumea mea, întunecată, unde să nu văd pe nimeni şi să aud doar şoaptele tale. Care şoapte? Care "tu"? Am simţit că mă afund şi mai rău în propriul râu de conştiinţă. Uit, regret, văd din nou. Nu vroiam să cred, nu cunoşteam şi nu vroiam să cunosc. Simţeam miresme diferite, miresme care m-au bântuit toata viaţa, mirosuri pe care le adoram dar acum nu le puteam suporta. Vroiam să scap, să plec, să alerg dar nu mă puteam mişca din loc, am paralizat instantaneu când mi-ai aparut cineva în faţă, o persoană prea cunoscută, dar nu ştiam cine eşti. Simţeam că nu trebuia sa aflu, singura mea datorie era să te iubesc, ştiam asta. Când am încercat să-ţi spun, buzele îmi erau cusute, mă dureau iar gulerul cămăşii albe era acum roşu, patat de sângele meu care curgea în încercarea de a-ţi mărturisi. Ştiai, dar nu întelegeai...